Ce gândesc Pandorele?

O prietenă mi-a trimis un articol scris de o Pandoră a Realității pe marginea motivelor de a se căsători (sau nu). Ce m-a amuzat cel mai tare: autoarea nu se mărită pentru că are deja casă și oricum poate să și-o tragă cu cine vrea și cînd vrea. Sigur, mă gândeam că la o anumită vârstă oamenii capătă maturitatea de a nu mai da așa răspunsuri și am crezut că e o ironie subtilă.

Dacă citești mai mult îți dai seama că nu e ironie ci o adevărată filosofie de viață. Tot ce înțelege pandora noastră din viața de cuplu e meschinăria spălatului șosetelor partenerului care, în contrapartidă, duce gunoiul, zugrăvește și mai performează la cerere și diverse servicii sexuale.

În opoziție cu aceste mici lucruri, Pandora ne arată ce viață împlinită are: carieră, venituri, prieteni, independență și aerobic la orizontală. (cam anostă viață sexuală dacă se desfășoară mai mult la orizontală, nu?).

Nu sunt eu în măsură să judec viața cuiva. Dar pot spune că asta e viața de cuplu doar pentru cei care atât înțeleg din ea. La urma urmei, degeaba îți iei o bucătărie complet utilată dacă tot ce faci în ea e să încălzești semipreparate la microunde! Și dacă pornești la drum cu ideea preconcepută că o relație înseamnă sex, zugrăvit, dus gunoiul și spălat șosete... hm, în mod evident, indiferent de alte lucruri minunate, nu vei putea să o judeci decît prin prisma fluidelor utilizate pentru aceste activități.

Iar Pandora noastră nu cred că va putea să iasă din această paradigmă, atâta vreme cât pentru ea dragostea e tot sex dacă nu îi oferă o periuță de dinți și cafea instant special pentru ea. Sigur, multe sunt fandoseli de domnisoara cu pretenții postmoderniste, gata să doboare clișeele clasice despre orice. Ea vrea să fumeze în casa prietenului, chiar dacă el s-a lăsat. Și eventual să mai tragă și el un fum. Mă întreb cum ar proceda dacă prietenul ar fi un fost alcoolic: i-ar cere să bea cu ea o guriță de bere? Dacă partenerul te lasă să fumezi la el în casă sau în mașina unde nimeni nu are voie să o facă se cheamă dragoste. Dar dacă o faci deși știi că nu îi place... oare cum se cheamă?

Dincolo de întrebări eu rețin reacția unei prietene : "Dacă citeam lucrurile astea în liceu, nu mă mai măritam în veci! Probabil scriam și eu pe bloguri ce viață de burlacă împlinită am, spre ciuda babelor din bloc!"

În pripă

Când am ieșit din cameră încă dormea. Am plecat ca un laș, fiindcă nu mai rezistam. Ultimele săptămâni se dovediseră o corvoadă insuportabilă pentru mine! Hotărât lucru, bursa asta nu ne făcuse bine.

O vreme m-am gândit că ar fi vina mea. Cele 2 luni petrecute în singurătatea studioului meu, căutând mereu o formă artistică de exprimare care să îmi satisfacă pretențiile exagerate, cum le numise ea, mă înstrăinaseră de tot. la început mi-am dorit să merg la ea. Visam cu ochii deschiși Viena, cu mulțimea de turiști în care te pierzi, cu locurile boeme ale studenților, cu partea de Hilfestrasse populată de curvele ilegale pe care îmi propusesem să le iau drept modele.

Multe visasem. Uitasem însă că și ea trecuse singură prin toate acestea. Într-un fel, uitasem de ea și uitasem de noi. Cînd am ajuns în gară era acolo. Fuma nervoasă. A fost toată numai un zâmbet, dar simțeam sub el nervozitatea. Am mers în micuțul apartament de la mansardă pe care îl închiriase pe durata șederii. Am făcut dragoste ca într-un fel de ritual de readaptare. Încercam să o ghicesc, să văd dacă mă mai dorește, în timp ce ea, sunt sigur, căuta să vadă dacă o alta încercase acele lucruri.

Și-a aprins o țigară și i-am urmat exemplul. Și așa au început câteva săptămâni de chin pentru amândoi. Dimineața mergea la cursuri și la laboratoarele de lucrări practice. Făceau practică mai ales la Grădina Zoologică de la Schonbrun. Eu rătăceam pe străzi. Mă duceam să joc tenis în parcul de la Donauturm. Mergeam mult pe jos. fotografiam și scriam. Asta e partea de viață pe care am lăsat-o în urmă cu cel mai mare regret.

Nu ne-am certat. Nu a fost scandal. Pur și simplu, într-o dimineață m-am ridicat din pat, mi-am luat lucrurile și am plecat. Când am ieșit din cameră încă dormea. Aveam senzația că undeva, pe trupul ei, persistă un miros de bărbat străin. Nu eram gelos. Dar simțeam că acel al treilea se interpunea iremediabil între mine și ea. Nu mai puteam fi împreună pentru că nu mai visam împreună. Nu aveam ce să îi reproșez. Nu aveam ce să îi cer mai mult. dar povestea noastră de iubire se consumase și luase sfârșit. Probabil că nu aici, îm mansarda asta de pe Alser Strasse ci atunci, în Cluj, când a decis să plece la bursă. M-am bucurat pentru ea, dar am simțit și o strângere de inimă: va pleca cu tot cu visele noastre, cu chefurile noastre boeme și cu viitorul nostru comun.

Așa că am plecat. Nu i-am lăsat nici măcar un bilet. Nu premeditasem, dar am fugit, am luat metroul, și apoi S-bahn-ul până în Hauptplatz von Schwechat unde mă aștepta amicul meu Emil. Am plecat împreună spre țară. I-am dat un sms înainte să ieșim din Austria și am aruncat telefonul cu totul, într-un fel de ritual de exorcizare. Nu am mai vorbit niciodată. Nu știu ce aș mai fi putut să îi spun...

De 8 martie, pe 9 martie

Când ziceam că pun și eu capul pe pernă liniștit, primesc un telefon de la Dana. Care era cu prietenul ei și cu încă două colege, gata să descindă într-un club! Dar... ce avea cu mine, nu știu, că m-a preluat și pe mine în zbor dintre două snopuri de soamne.

Drept urmare, iata-mă mai mult adormit decât viu și plin de chef ca bancomatele de fise, intrând cu succes într-un club care a găsit momentul să se fălească tocmai acum cu politica sa de a face rezervări. De parcă nu știm că mâine nu va fi nici naiba și ar fi fericit să aruncăm măcar o privire în direcția lui!

Prin urmare... vodca si gheață, un cartuș de redbull just in case, ca oricum știu că nu are efect și încep să scrutez cu ochi mijiți realitatea.

Tipele sunt dezlănțuite. Țipă turbate și se aruncă peste sărmanii în chiloți care își scutură franjurii bikinilor tanga printre mese. Una țipă ca din gură de șarpe "la mulți ani, femeieeee!" de mi-a perforat timpanul mai rău decât muzica din boxe. o fi trance? O fi altceva? cine naiba știe asta, că eu sunt varză. Dana e pe mese și prietena ei Sorina e all over her! Dan e în culmea extazului. Ce ziceam eu... Dan și Dana = DanDana. Cred că lucrurile au mers ca unse acasă!

Eu privesc uimit masa de femei dezlănțuite și nu pricep ce naiba fac un an de zile de au nevoie de 8 martie să se elibereze. Majoritatea sunt mâțe corporatiste, pline de fițe, miorlăind afectate când dai de ele la toaletă sau la bar. dar când ajung la mese devin mai sălbatice decât o haită de câini asmuțiți pe vânat. Tipa din spate a insistat toată noaptea cu la mulți ani, femeie! pare a fi delicatețea întruchipată!
La dans cu Dana m-am trezit înghiontit și pipăit de parcă eram un falingo, pardon, flamingo rătăcit între pupeze nebune și excitate.

Am ajuns acasă târziu. Atât de târziu că nici să adorm nu am mai putut! Așa că m-am așezat liniștit să încerc cele 40 de pahare. Le-am luat pe cele mai mici! Sper să trăiesc pentru o nouă postare!

Fromage a trois

Nu știu când ne-a venit prima dată ideea asta.
Sigur eram tot pe drumuri și vorbeam aiureli, cum facem de obicei, după o zi lungă de muncă. Așa că am inventat un joc interesant: fromage a trois. Cele trei elemente ale jocului sunt brânza, vinul și persoana.
Se cer: vreo 7-8 feluri de brânză, cașcaval, caș. Mai e nevoie și de vreo 7-8 feluri de vin. În principiu, pentru fiecare participant ar fi bine să avem un fel de brânză și unul de vin, dar nu e neapărat necesar. Se fac două echipe. Una e cu brânza și alta cu vinul. Un om de la o echipă gustă, legat la ochi, din vin. de la echipa cealaltă gustă brânza. Dacă fiecare ghicește e tie-break. Dacă cineva dă greș, primește o pedeapsă. Cea mai grea pedeapsă oricum vine dimineața, cînd se decontează vinul băut pe amestecate.
Aseara am cam luat ceva pedepse. Dimineața asta am crezut că tot pământul s-a așezat pe capul meu!