De câte ori mi-o amintesc pe Szerena o revăd cu un pahar de vin în mână. Așa ne-am cunoscut în seara aceea, așa am revăzut-o după un timp, așa m-am obișnuit s-o văd cu ochii minții. Dar să nu creadă cineva că bea foarte mult. Paharul e un element de recuzită, precum ciorapii și pantofii care îi fac piciorul atât de sexy. Uneori mai că simt dorința de a-mi încălca promisiunea și a posta pozele ei pentru a-mi ilustra mai bine descrierile. Dar... o promisiune e o promisiune și nu am de gând să o încalc.
Petrecerea de aseară mi-a amintit de ea. Nu, nu era nimeni care să îi semene și nici nu am întâlnit pe cineva. Pur și simplu, în timp ce stăteam cu paharul în mână, de vorbă cu cineva - nici nu mai știu cu cine - am avut senzația că e și e aîn preajmă, pășind printre oameni cu mersul ei asemănător plutirii unui fluture printre petalele florilor. Cînd o vedeam mergînd aveam atît de tare senzația că nu calcă ci plutește încât aș fi fost oricând gata să jur că ar putea merge și pe apă.
Văzusem de atâtea ori privirile bărbaților urmărind-o lung pe stradă, în restaurant sau chiar și la ea în instituție. Adevărul e că nu se potrivea deloc în biroul acela care, indiferent cît de somptuos era, păstra ceva provincial în sensul rău. Avea ceva din mediocritatea nedorită a cuiva care încearcă să fie altfel, care vrea mereu sa demonstreze ceva. Iar ea, cu prezența ei deosebită, nu își găsea locul. Ea nu era mediocră, nu avea nimic de demostrat. Era ca un trandafir rătăcit într-o tufă de urzici, înțepând și el dar bucurând atât de tare ochiul și sufletul. La fel ca ea!
Si asa aseara am avut senzatia ca o simt venind spre mine. Plutind linistita si sigura pe ea înspre mine. Știu că de fapt creierul meu derula, de fapt, o altă imagine și o suprapunea cu prezentul. Era imaginea unei seri frumoase la o cabană de la Băișoara, unde ajunsesem cu filmările și o luasem și pe ea. Se îmbrăcase mai pretențios decât de obicei. Lucru greu de conceput, pentru că nu concepea ținutele sport. Dar acum era într-o rochie minunată, mulată pe trupul senzual. Desigur, fără lenjerie intimă, pentru că știa că asta ma înnebunește pe mine și pe cei din echipă cărora le-am spus secretul! Mă făcea să mă simt atît de decadent, cu ținuta mea de băiat rău si cu prezența ei de prințesă care se abandonează rebelului.
Am adormit târziu cu gândul la seara aceea perfectă. Nu la amor, jocuri erotice sau poze de la delicat la obscen. Erau amuzante, pentru că știa să se lase purtată cu grație de la delicatețea unei copile la vulgaritatea unei prostituate ieftine, dar o făcea cu o grație greu de descris. Dar gândul meu a adăstat la amintirea ei, acoperită cu un voal subțire, sorbind din paharul de vin și chemându-mă în pat lângă ea.
Cred că asta e frumos la amintiri: te țin conectat la povești în timp ce viața ta se scurge departe, în altă direcție. Uneori se întoarce la matcă, alteori nu! A mea sigur va rătăci mult timp departe. Poate pentru totdeauna.
duminică, 28 februarie 2010
vineri, 26 februarie 2010
Gulas cu prietenii
Am profitat de vremea bunicica dupa gerurile de acum citeva saptamini si am mers dupa-amiaza la Horatiu acasa. El are curtea cea mai mare si mai adaptata vizitelor noastre prietenesti, mai ales ca putem sa tipam si sa cintam la chitara cit ne tine cheful ca nu deranjam pe nimeni. Ca sa incepem bine, am bagat un Pink Floyd sa ne dea chef de munca si sa ne cheme incetisor si pofta de mincare. La ei am asezonat repede niste vin roze pe care eu si Dana l-am degustat cu spirit de ressponsabilitate. Dana e asistenta mea la bucatarie in astfel de situatii, asa ca am incredere in ea ca stie sa dozeze cantitatile in asa fel incit sa ajungem cu bine la momentul in care vom pune pe masa prietenilor bunatatile pregatite.
Asa ca, dupa ce atmosfera a fost gata, am inceput activitatea propriu-zisa.
Am luat carnea de vitel si am taiat-o cu grija in cubulete de marimi potrivite si am pus-o intr-un bol. Apoi, impreuna cu Dana am trecut la pregatirea celorlalte ingrediente de baza: cartofi, ceapa, morcovi, patrunjel, telina. Le-am curatat, taiat, feliat ca sa fie numai bune de preparat. Aici ma dau mare cu cutitul meu profesionist, adus din Italia de un prieten bucatar. Adevarul e ca e spectaculos sa faci asta in fata audientei, care apreciaza astfel de indeminari! De fapt, cred ca toata treaba consta in spectacolul oferit prietenilor.
Am pus ceaunul la foc. Adevaratul gulas se face la ceaun, si in aer liber. Chiar daca e un pic racoare! Am pus un pic de ulei in ceaun si am calit. Mai intii ceapa, cit sa devina un pic sticloasa, apoi, repede de tot, apoi morcovii si telina. Cind au fost gata, am adaugat carnea de vitel. Unii pun apa, dar eu nu! Niciodata! Lasam carnea pina cind se albeste. Asa a venit momentul pentru un pic de sare si piper si, mai ales... BOIA! Boia adevarata, de la mama ei, de la Szeged! Asta e un mic secret aflat de la un prieten care a lucrat la Paprika, in granita cu Austria: boiaua se topeste in grasime, nu in apa. Dupa un minut si ceva am adaugat si apa cit sa ne ajunga pentru toti de citeva portii. Ca asa e intotdeauna, fetele mai ales se fandosesc ca nu maninca, dar cind simt gustul nu se pot abtine. Si au dreptate, la cit de buna e mincarea, nu?
Acum a sosit momentul sa ne linistim. Am asezat-o si pe Dana pe scaunel si am inceput sa le explic oamenilor ce vor minca. Pentru ca eu nu fac gulas de la conserva. Nu facem mincare de cantina. Asta e arta culinara. Reteta o am de la un ungur, dinainte de 89. Atunci am participat la un fel de teambuilding international la care fiecare a facut ce mincare i s-a parut mai potrivita cu spiritul national. Desigur, romanii au facut pui la ceaun. Cred ca i-a trecut prin cap sefului si optiunea sarmalelor, dar era mult de munca. Asa ca am comandat puii gazdelor noastre, i-am aruncat in ulei si am preparat iute un mujdei. Deci a ramas timp sa trag cu ochiul la ce facea bucatarul ungur de linga noi, cu echipa lui. Si cum eram eu mic si simpatic, a inceput sa imi explice ce face. Nu intelegeam nimic, dar un tip stia o boaba de engleza si mai imi dadea indicatii. In concluzie, am notat, am privit si, in urmatorii 20 de ani am exersat cit de mult am putut! Primul gulas a fost un fiasco, gatit pe aragaz, cu carne de porc si prea putina boia. De atunci am decis sa il prepar doar in aer liber, alaturi de Pink Floyd, Cohen sau Janis Joplin, Led Zeppelin si chiar Metallica. Cel mai nebun gulas, iute-iute, l-am facut impreuna cu Linking Park si Stained, la un stuffstock in Vama Veche.
Dupa partea asta de istorie comuna a gulasului cu mine, am mers mai departe la originile sale din pusta maghiara. Gulyas - aceasta e forma corecta - inseamna in maghiara cireada de vite. Pastorii acestor cirezi au inventat aceasta mincare. Desi romanii cred ca gulasul e un fel de tocana, ungurii il considera o supa. Chiar si austriecii au un gulas, dar e facut din carne de pui fripta, cu boia si ceapa, dar... nici o legatura.
In timpul acesta am adaugat o jumatate de lingurita de seminte de chimen. Stiu ca unii considera ca nu se pune chimen in gulas, dar eu asa stiu reteta de la un bucatar adevarat si mi se pare ok. Am mincat si fara chimen si parca pierdea din farmec. Am mai pus si citeva foi de dafin. Si, cind nimeni nu era foarte atent, am adaugat si ingredientul meu preferat: Eros Pista. Adica ardei iute. Foarte iute. Iute-iute-iute! Un pic de tot, nu mult, pentru ca e iute. Si am lasat sa fiarba linistit, cit sa mai bem un vin, sa vorbim, sa ne amintim diverse situatii.
Va amintiti ca la inceput am curatat si cartofii. Acum i-am taiat frumos si, cind carnea a fiert, am pus cartofii in ceaun. Cind cartofii au fost aproape fierti, am pregatit si galustele. Dar nu d-alea de girs, cum fac mamicile sa ne puna in supa, ci galuste din faina alba, specifice bucatariei maghiare. Le-am facut din faina, doua oua, sare si un pic de apa minerala. Imi place sa pun si aici un pic de chimen. Cind totul a fost bine fiert, se arunca in gulas si se fac galustele.
La final, am acrit un pic cu otet. Unii pun zeama de lamiie, dar mie imi place sa pun otet. L-am lasat un pic sa se odihneasca si am pregatit farfuriile pentru toti prietenii nostri! Am asezonat si un vin roze romanesc, in spiritul prieteniei traditionale romano-maghiare. Sau a ceea ce am vrea noi sa fie! Si am constatat in sinea mea ca, asa cum am dozat eu ingredientele cu maiestrie, asa a dozat si dana paharele de vin din fata mea incit am ajuns la final la fel de proaspat ca la inceput.
Seara a mers de la sine - ca de cind am inceput sa gatim si pina am ajuns sa mincam s-a cam inserat si am mers pe terasa acoperita si mincarea buna si vinul dulce au deschis pofta de povestit.
Mai ramine sa spun doar atit: multumim Horatiu si sa ne mai chemi pe la tine. data viitoare promitem sa aducem macar ingredientele daca nu si vinul si lemnele de foc!
Asa ca, dupa ce atmosfera a fost gata, am inceput activitatea propriu-zisa.
Am luat carnea de vitel si am taiat-o cu grija in cubulete de marimi potrivite si am pus-o intr-un bol. Apoi, impreuna cu Dana am trecut la pregatirea celorlalte ingrediente de baza: cartofi, ceapa, morcovi, patrunjel, telina. Le-am curatat, taiat, feliat ca sa fie numai bune de preparat. Aici ma dau mare cu cutitul meu profesionist, adus din Italia de un prieten bucatar. Adevarul e ca e spectaculos sa faci asta in fata audientei, care apreciaza astfel de indeminari! De fapt, cred ca toata treaba consta in spectacolul oferit prietenilor.
Am pus ceaunul la foc. Adevaratul gulas se face la ceaun, si in aer liber. Chiar daca e un pic racoare! Am pus un pic de ulei in ceaun si am calit. Mai intii ceapa, cit sa devina un pic sticloasa, apoi, repede de tot, apoi morcovii si telina. Cind au fost gata, am adaugat carnea de vitel. Unii pun apa, dar eu nu! Niciodata! Lasam carnea pina cind se albeste. Asa a venit momentul pentru un pic de sare si piper si, mai ales... BOIA! Boia adevarata, de la mama ei, de la Szeged! Asta e un mic secret aflat de la un prieten care a lucrat la Paprika, in granita cu Austria: boiaua se topeste in grasime, nu in apa. Dupa un minut si ceva am adaugat si apa cit sa ne ajunga pentru toti de citeva portii. Ca asa e intotdeauna, fetele mai ales se fandosesc ca nu maninca, dar cind simt gustul nu se pot abtine. Si au dreptate, la cit de buna e mincarea, nu?
Acum a sosit momentul sa ne linistim. Am asezat-o si pe Dana pe scaunel si am inceput sa le explic oamenilor ce vor minca. Pentru ca eu nu fac gulas de la conserva. Nu facem mincare de cantina. Asta e arta culinara. Reteta o am de la un ungur, dinainte de 89. Atunci am participat la un fel de teambuilding international la care fiecare a facut ce mincare i s-a parut mai potrivita cu spiritul national. Desigur, romanii au facut pui la ceaun. Cred ca i-a trecut prin cap sefului si optiunea sarmalelor, dar era mult de munca. Asa ca am comandat puii gazdelor noastre, i-am aruncat in ulei si am preparat iute un mujdei. Deci a ramas timp sa trag cu ochiul la ce facea bucatarul ungur de linga noi, cu echipa lui. Si cum eram eu mic si simpatic, a inceput sa imi explice ce face. Nu intelegeam nimic, dar un tip stia o boaba de engleza si mai imi dadea indicatii. In concluzie, am notat, am privit si, in urmatorii 20 de ani am exersat cit de mult am putut! Primul gulas a fost un fiasco, gatit pe aragaz, cu carne de porc si prea putina boia. De atunci am decis sa il prepar doar in aer liber, alaturi de Pink Floyd, Cohen sau Janis Joplin, Led Zeppelin si chiar Metallica. Cel mai nebun gulas, iute-iute, l-am facut impreuna cu Linking Park si Stained, la un stuffstock in Vama Veche.
Dupa partea asta de istorie comuna a gulasului cu mine, am mers mai departe la originile sale din pusta maghiara. Gulyas - aceasta e forma corecta - inseamna in maghiara cireada de vite. Pastorii acestor cirezi au inventat aceasta mincare. Desi romanii cred ca gulasul e un fel de tocana, ungurii il considera o supa. Chiar si austriecii au un gulas, dar e facut din carne de pui fripta, cu boia si ceapa, dar... nici o legatura.
In timpul acesta am adaugat o jumatate de lingurita de seminte de chimen. Stiu ca unii considera ca nu se pune chimen in gulas, dar eu asa stiu reteta de la un bucatar adevarat si mi se pare ok. Am mincat si fara chimen si parca pierdea din farmec. Am mai pus si citeva foi de dafin. Si, cind nimeni nu era foarte atent, am adaugat si ingredientul meu preferat: Eros Pista. Adica ardei iute. Foarte iute. Iute-iute-iute! Un pic de tot, nu mult, pentru ca e iute. Si am lasat sa fiarba linistit, cit sa mai bem un vin, sa vorbim, sa ne amintim diverse situatii.
Va amintiti ca la inceput am curatat si cartofii. Acum i-am taiat frumos si, cind carnea a fiert, am pus cartofii in ceaun. Cind cartofii au fost aproape fierti, am pregatit si galustele. Dar nu d-alea de girs, cum fac mamicile sa ne puna in supa, ci galuste din faina alba, specifice bucatariei maghiare. Le-am facut din faina, doua oua, sare si un pic de apa minerala. Imi place sa pun si aici un pic de chimen. Cind totul a fost bine fiert, se arunca in gulas si se fac galustele.
La final, am acrit un pic cu otet. Unii pun zeama de lamiie, dar mie imi place sa pun otet. L-am lasat un pic sa se odihneasca si am pregatit farfuriile pentru toti prietenii nostri! Am asezonat si un vin roze romanesc, in spiritul prieteniei traditionale romano-maghiare. Sau a ceea ce am vrea noi sa fie! Si am constatat in sinea mea ca, asa cum am dozat eu ingredientele cu maiestrie, asa a dozat si dana paharele de vin din fata mea incit am ajuns la final la fel de proaspat ca la inceput.
Seara a mers de la sine - ca de cind am inceput sa gatim si pina am ajuns sa mincam s-a cam inserat si am mers pe terasa acoperita si mincarea buna si vinul dulce au deschis pofta de povestit.
Mai ramine sa spun doar atit: multumim Horatiu si sa ne mai chemi pe la tine. data viitoare promitem sa aducem macar ingredientele daca nu si vinul si lemnele de foc!
luni, 22 februarie 2010
Am plecat din Bistrița
Ultimele zile la Bistrița au fost un adevarat tur de forță. Muncă multă, oboseală, un pic de nervi. Nu am mai apucat nici să mănânc cum trebuie, ce să mai zic de blog sau twit.
Până și despărțirea de Szerena a fost una pe fugă și parcă tocmai d-asta banală. Nici măcar nu am mai încercat să ne promitem ceva. Pe undeva, în sufletul nostru, ne-am resemnat sa ne vedem de câteva ori pe an, în goana dintre două joburi, două relații sau două orașe...
Așa că am pornit la drum de dimineață, plin de ginduri confuze și sentimente contradictorii. Mă bucur ca am terminat treaba aici. Mă bucur ca m-am reintilnit cu Szerena. Dar simt că a fost un fel de ultima dată. Și nici nu știu dacă să îmi pară rău sau doar înregistrez o stare pe care o simțeam amândoi de atâta vreme.
Până și despărțirea de Szerena a fost una pe fugă și parcă tocmai d-asta banală. Nici măcar nu am mai încercat să ne promitem ceva. Pe undeva, în sufletul nostru, ne-am resemnat sa ne vedem de câteva ori pe an, în goana dintre două joburi, două relații sau două orașe...
Așa că am pornit la drum de dimineață, plin de ginduri confuze și sentimente contradictorii. Mă bucur ca am terminat treaba aici. Mă bucur ca m-am reintilnit cu Szerena. Dar simt că a fost un fel de ultima dată. Și nici nu știu dacă să îmi pară rău sau doar înregistrez o stare pe care o simțeam amândoi de atâta vreme.
joi, 18 februarie 2010
Întâlnirea
Femeile sunt mai frumoase decât bărbații când fac dragoste. Ceva în trupul lor se schimbă. Bănuiesc că e dăruirea cu care participă la actul sexual. Cel puțin eu de asta am avut mereu parte.
Szerena e ca o pisică leneșă care toarce mereu când stăm în pat. Așa făcea din prima seară petrecuta împreună. Când am crezut că e una dintre starletele venite să prindă un loc mai aproape de regizor si - poate - un rolișor in filmul lui. Majoritatea nu prindeau decit un loc în patul echipei de filmare. Mă amuzam mereu de situație: mai întâi își alegea șeful una-doua. Apoi restul echipei, într-o ierarhie stricta, aproape militară. Szerena stătea pe margine când am ajuns eu și cum vedeam că toată echipa are deja "companie" m-am gindit ca avusese loc distribuția și printr-o șansă neașteptată mi-a rămas mie așa o frumusete. Pentru că Szerena e o frumoasă. Probabil ca toți funcționarii din primărie au vise erotice cu ea cînd apare pe culoare. E imposibil să nu observi curbele aceastea senzuale și vocea aceasta ușor răgușita, și privirea aceasta pierdută, ca și cum tocmai s-ar fi trezit dintr-un somn greu.
Am abordat-o plin de mine la bar. AnyTime are ceva special pentru mine. Am locul meu în care stau de fiecare dată cînd ajung aici. E mai retras, mai liniștit, dar trebuie să trec pe la bar să îmi iau de băut fiindca vine destul de greu să mă servească cineva. M-am oprit și, profitînd de o pauză de o clipă în vacarmul muzicii, am întrebat-o dacă e cu echipa de filmare. S-a uitat mirată la mine și a dat din cap că nu. Am luat-o de mână și am mers direct la John. M-a urmat fără o vorbă. O țineam de încheietură, pentru că mă temusem că nu va vrea să îmi dea mâna și am avut surpriza să constat că, după ce i l-am prezentat pe John, a rămas cu mâna în mâna mea.
Am mers la mine la masa. M-am tolănit pe canapea și, profitând de zgomotul mai redus am vrut să o întreb ceva. Și în clipa aceea, fără să își scoată mâna din mâna mea, a făcut ochii mari de parcă atunci se trezise lângă mine și m-a întrebat cu vocea unui copil adormit cine sunt și de ce am luat-o de la bar. Dacă m-ar fi întrebat orice altceva aș fi avut un răspuns. Orice altceva. Dar așa am rămas cu gura căscată și i-am spus prostește că vreau să mai stea un pic cu mine. Mi-a răspuns leneș că trebuie să fie la miezul nopții acasă că a doua zi are o şedinţă importantă la serviciu. Nu ştiam ce să zic şi i-am spus că în cazul acesta nu putem decît să mergem la mine la hotel. Atât. Mi-era jenă de platitudinile mele. S-a ridicat fără o vorbă şi am plecat. Noaptea era caldă şi am luat-o pe pietonal.
Îi ascult respiraţia egală ca în prima noapte cînd a dormit cu mine şi mi-era teamă că adorm şi nu se va trezi la timp ca să ajungă la serviciu. E reconfortant să o ştiu lângă mine. chiar dacă ştiu mereu că nu e decât pentru puţin timp.
Nu mă mai lasă să scriu. O să revin mâine dimineaţă cu restul poveştii, dacă mă trezesc la timp să nu întîrzii la filmare. Mă întorc imediat să o îmbrăţişez. Noapte bună!
Szerena e ca o pisică leneșă care toarce mereu când stăm în pat. Așa făcea din prima seară petrecuta împreună. Când am crezut că e una dintre starletele venite să prindă un loc mai aproape de regizor si - poate - un rolișor in filmul lui. Majoritatea nu prindeau decit un loc în patul echipei de filmare. Mă amuzam mereu de situație: mai întâi își alegea șeful una-doua. Apoi restul echipei, într-o ierarhie stricta, aproape militară. Szerena stătea pe margine când am ajuns eu și cum vedeam că toată echipa are deja "companie" m-am gindit ca avusese loc distribuția și printr-o șansă neașteptată mi-a rămas mie așa o frumusete. Pentru că Szerena e o frumoasă. Probabil ca toți funcționarii din primărie au vise erotice cu ea cînd apare pe culoare. E imposibil să nu observi curbele aceastea senzuale și vocea aceasta ușor răgușita, și privirea aceasta pierdută, ca și cum tocmai s-ar fi trezit dintr-un somn greu.
Am abordat-o plin de mine la bar. AnyTime are ceva special pentru mine. Am locul meu în care stau de fiecare dată cînd ajung aici. E mai retras, mai liniștit, dar trebuie să trec pe la bar să îmi iau de băut fiindca vine destul de greu să mă servească cineva. M-am oprit și, profitînd de o pauză de o clipă în vacarmul muzicii, am întrebat-o dacă e cu echipa de filmare. S-a uitat mirată la mine și a dat din cap că nu. Am luat-o de mână și am mers direct la John. M-a urmat fără o vorbă. O țineam de încheietură, pentru că mă temusem că nu va vrea să îmi dea mâna și am avut surpriza să constat că, după ce i l-am prezentat pe John, a rămas cu mâna în mâna mea.
Am mers la mine la masa. M-am tolănit pe canapea și, profitând de zgomotul mai redus am vrut să o întreb ceva. Și în clipa aceea, fără să își scoată mâna din mâna mea, a făcut ochii mari de parcă atunci se trezise lângă mine și m-a întrebat cu vocea unui copil adormit cine sunt și de ce am luat-o de la bar. Dacă m-ar fi întrebat orice altceva aș fi avut un răspuns. Orice altceva. Dar așa am rămas cu gura căscată și i-am spus prostește că vreau să mai stea un pic cu mine. Mi-a răspuns leneș că trebuie să fie la miezul nopții acasă că a doua zi are o şedinţă importantă la serviciu. Nu ştiam ce să zic şi i-am spus că în cazul acesta nu putem decît să mergem la mine la hotel. Atât. Mi-era jenă de platitudinile mele. S-a ridicat fără o vorbă şi am plecat. Noaptea era caldă şi am luat-o pe pietonal.
Îi ascult respiraţia egală ca în prima noapte cînd a dormit cu mine şi mi-era teamă că adorm şi nu se va trezi la timp ca să ajungă la serviciu. E reconfortant să o ştiu lângă mine. chiar dacă ştiu mereu că nu e decât pentru puţin timp.
Nu mă mai lasă să scriu. O să revin mâine dimineaţă cu restul poveştii, dacă mă trezesc la timp să nu întîrzii la filmare. Mă întorc imediat să o îmbrăţişez. Noapte bună!
miercuri, 17 februarie 2010
Szerena
M-a trezit tropăind mărunt prin cameră. Am mormăit ceva dar nu știu ce mi-a răspuns. Eram mort de somn!
O priveam cum se piaptănă goală în fața oglinzii și mă gândeam că putea să stea în fața oglinzii mici de la măsuța de toaleta, în loc să se aranjeze în fața oglinzii imense de pe dulap. Dar îmi și plăcea, pentru că așa o vedeam toată. Cu liniile curbe, cu micuțul tatuaj de pe șold, cu pubisul ușor umbrit de o dungă subțire. Era așa cum mi-o aminteam de acum doi ani, cînd ne-am cunoscut pe pietonal și ne-am iubit prima dată la hotel.
Am ațipit din nou privindu-i formele apetisante și am visat frumos.
marți, 16 februarie 2010
Noapte in Bistrita
Ieri am ajuns din urmă echipa. Mă așteptau la ieșirea din Bistrița, la un motel cam amarât. Nici măcar nu i-am reținut numele, e pe lânga un magazin ambient sau cam asa ceva.
Am stat și am băut ceva împreună. Ar cam trebui sa începem filmările dar nu avem totul clar. Sper să nu se supere prea tare clientul!
luni, 15 februarie 2010
Legenda merge mai departe
Sper ca ați intrat aici cu gîndul să citiți ceva, nu să criticați orice. Eu așa fac. Sper să fie bine. Pentru că de criticat mereu găsesc ceva de criticat, dar aș vrea să găsesc lucruri pe care să le laud.
O să vedem. Poate împreună!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)