Din nou pe drum

Ca sa nu mă mai simt la fel de înțepenit în birou am decis să dau curs invitației unui client. Așa că iată-mă gata împachetat și ambalat și urcat în mașina proprie pentru a descinde în Budapesta, într-o mică escală în drum spre Viena.
Drumul a fost ok. Chiar și prin țară! Am ales să o iau pe un drum mai puțin umblat parcă, așa că am mers pe Craiova-Timișoara-Arad. Tot îmi propun să ies odată și pe la Timișoara din țară, dar nu am apucat. Așa că, după cei 60 de km din graniță pînă în autostradă, am "zburat" spre Budapesta. Autostrada foarte lejeră, ca de obicei. Nu înțeleg de ce e mereu așa de lejer, dar nu am motiv să mă supăr.
Tot ca de obicei am luat asigurarea medicala de la ultimul chioșc posibil, fiindcă mereu uit de ea!
Aseara am stat de vorbă cu echipa din Ungaria cu care voi lucra. Oameni simpatici, plini de entuziasm. O sa ii vad eu si la lucru!
Acum ne pregătim de treabă, apoi fugim spre Austria. Diseara vreau să mănînc în paprika ceva bun-bun!

Ce gândesc Pandorele?

O prietenă mi-a trimis un articol scris de o Pandoră a Realității pe marginea motivelor de a se căsători (sau nu). Ce m-a amuzat cel mai tare: autoarea nu se mărită pentru că are deja casă și oricum poate să și-o tragă cu cine vrea și cînd vrea. Sigur, mă gândeam că la o anumită vârstă oamenii capătă maturitatea de a nu mai da așa răspunsuri și am crezut că e o ironie subtilă.

Dacă citești mai mult îți dai seama că nu e ironie ci o adevărată filosofie de viață. Tot ce înțelege pandora noastră din viața de cuplu e meschinăria spălatului șosetelor partenerului care, în contrapartidă, duce gunoiul, zugrăvește și mai performează la cerere și diverse servicii sexuale.

În opoziție cu aceste mici lucruri, Pandora ne arată ce viață împlinită are: carieră, venituri, prieteni, independență și aerobic la orizontală. (cam anostă viață sexuală dacă se desfășoară mai mult la orizontală, nu?).

Nu sunt eu în măsură să judec viața cuiva. Dar pot spune că asta e viața de cuplu doar pentru cei care atât înțeleg din ea. La urma urmei, degeaba îți iei o bucătărie complet utilată dacă tot ce faci în ea e să încălzești semipreparate la microunde! Și dacă pornești la drum cu ideea preconcepută că o relație înseamnă sex, zugrăvit, dus gunoiul și spălat șosete... hm, în mod evident, indiferent de alte lucruri minunate, nu vei putea să o judeci decît prin prisma fluidelor utilizate pentru aceste activități.

Iar Pandora noastră nu cred că va putea să iasă din această paradigmă, atâta vreme cât pentru ea dragostea e tot sex dacă nu îi oferă o periuță de dinți și cafea instant special pentru ea. Sigur, multe sunt fandoseli de domnisoara cu pretenții postmoderniste, gata să doboare clișeele clasice despre orice. Ea vrea să fumeze în casa prietenului, chiar dacă el s-a lăsat. Și eventual să mai tragă și el un fum. Mă întreb cum ar proceda dacă prietenul ar fi un fost alcoolic: i-ar cere să bea cu ea o guriță de bere? Dacă partenerul te lasă să fumezi la el în casă sau în mașina unde nimeni nu are voie să o facă se cheamă dragoste. Dar dacă o faci deși știi că nu îi place... oare cum se cheamă?

Dincolo de întrebări eu rețin reacția unei prietene : "Dacă citeam lucrurile astea în liceu, nu mă mai măritam în veci! Probabil scriam și eu pe bloguri ce viață de burlacă împlinită am, spre ciuda babelor din bloc!"

În pripă

Când am ieșit din cameră încă dormea. Am plecat ca un laș, fiindcă nu mai rezistam. Ultimele săptămâni se dovediseră o corvoadă insuportabilă pentru mine! Hotărât lucru, bursa asta nu ne făcuse bine.

O vreme m-am gândit că ar fi vina mea. Cele 2 luni petrecute în singurătatea studioului meu, căutând mereu o formă artistică de exprimare care să îmi satisfacă pretențiile exagerate, cum le numise ea, mă înstrăinaseră de tot. la început mi-am dorit să merg la ea. Visam cu ochii deschiși Viena, cu mulțimea de turiști în care te pierzi, cu locurile boeme ale studenților, cu partea de Hilfestrasse populată de curvele ilegale pe care îmi propusesem să le iau drept modele.

Multe visasem. Uitasem însă că și ea trecuse singură prin toate acestea. Într-un fel, uitasem de ea și uitasem de noi. Cînd am ajuns în gară era acolo. Fuma nervoasă. A fost toată numai un zâmbet, dar simțeam sub el nervozitatea. Am mers în micuțul apartament de la mansardă pe care îl închiriase pe durata șederii. Am făcut dragoste ca într-un fel de ritual de readaptare. Încercam să o ghicesc, să văd dacă mă mai dorește, în timp ce ea, sunt sigur, căuta să vadă dacă o alta încercase acele lucruri.

Și-a aprins o țigară și i-am urmat exemplul. Și așa au început câteva săptămâni de chin pentru amândoi. Dimineața mergea la cursuri și la laboratoarele de lucrări practice. Făceau practică mai ales la Grădina Zoologică de la Schonbrun. Eu rătăceam pe străzi. Mă duceam să joc tenis în parcul de la Donauturm. Mergeam mult pe jos. fotografiam și scriam. Asta e partea de viață pe care am lăsat-o în urmă cu cel mai mare regret.

Nu ne-am certat. Nu a fost scandal. Pur și simplu, într-o dimineață m-am ridicat din pat, mi-am luat lucrurile și am plecat. Când am ieșit din cameră încă dormea. Aveam senzația că undeva, pe trupul ei, persistă un miros de bărbat străin. Nu eram gelos. Dar simțeam că acel al treilea se interpunea iremediabil între mine și ea. Nu mai puteam fi împreună pentru că nu mai visam împreună. Nu aveam ce să îi reproșez. Nu aveam ce să îi cer mai mult. dar povestea noastră de iubire se consumase și luase sfârșit. Probabil că nu aici, îm mansarda asta de pe Alser Strasse ci atunci, în Cluj, când a decis să plece la bursă. M-am bucurat pentru ea, dar am simțit și o strângere de inimă: va pleca cu tot cu visele noastre, cu chefurile noastre boeme și cu viitorul nostru comun.

Așa că am plecat. Nu i-am lăsat nici măcar un bilet. Nu premeditasem, dar am fugit, am luat metroul, și apoi S-bahn-ul până în Hauptplatz von Schwechat unde mă aștepta amicul meu Emil. Am plecat împreună spre țară. I-am dat un sms înainte să ieșim din Austria și am aruncat telefonul cu totul, într-un fel de ritual de exorcizare. Nu am mai vorbit niciodată. Nu știu ce aș mai fi putut să îi spun...

De 8 martie, pe 9 martie

Când ziceam că pun și eu capul pe pernă liniștit, primesc un telefon de la Dana. Care era cu prietenul ei și cu încă două colege, gata să descindă într-un club! Dar... ce avea cu mine, nu știu, că m-a preluat și pe mine în zbor dintre două snopuri de soamne.

Drept urmare, iata-mă mai mult adormit decât viu și plin de chef ca bancomatele de fise, intrând cu succes într-un club care a găsit momentul să se fălească tocmai acum cu politica sa de a face rezervări. De parcă nu știm că mâine nu va fi nici naiba și ar fi fericit să aruncăm măcar o privire în direcția lui!

Prin urmare... vodca si gheață, un cartuș de redbull just in case, ca oricum știu că nu are efect și încep să scrutez cu ochi mijiți realitatea.

Tipele sunt dezlănțuite. Țipă turbate și se aruncă peste sărmanii în chiloți care își scutură franjurii bikinilor tanga printre mese. Una țipă ca din gură de șarpe "la mulți ani, femeieeee!" de mi-a perforat timpanul mai rău decât muzica din boxe. o fi trance? O fi altceva? cine naiba știe asta, că eu sunt varză. Dana e pe mese și prietena ei Sorina e all over her! Dan e în culmea extazului. Ce ziceam eu... Dan și Dana = DanDana. Cred că lucrurile au mers ca unse acasă!

Eu privesc uimit masa de femei dezlănțuite și nu pricep ce naiba fac un an de zile de au nevoie de 8 martie să se elibereze. Majoritatea sunt mâțe corporatiste, pline de fițe, miorlăind afectate când dai de ele la toaletă sau la bar. dar când ajung la mese devin mai sălbatice decât o haită de câini asmuțiți pe vânat. Tipa din spate a insistat toată noaptea cu la mulți ani, femeie! pare a fi delicatețea întruchipată!
La dans cu Dana m-am trezit înghiontit și pipăit de parcă eram un falingo, pardon, flamingo rătăcit între pupeze nebune și excitate.

Am ajuns acasă târziu. Atât de târziu că nici să adorm nu am mai putut! Așa că m-am așezat liniștit să încerc cele 40 de pahare. Le-am luat pe cele mai mici! Sper să trăiesc pentru o nouă postare!

Fromage a trois

Nu știu când ne-a venit prima dată ideea asta.
Sigur eram tot pe drumuri și vorbeam aiureli, cum facem de obicei, după o zi lungă de muncă. Așa că am inventat un joc interesant: fromage a trois. Cele trei elemente ale jocului sunt brânza, vinul și persoana.
Se cer: vreo 7-8 feluri de brânză, cașcaval, caș. Mai e nevoie și de vreo 7-8 feluri de vin. În principiu, pentru fiecare participant ar fi bine să avem un fel de brânză și unul de vin, dar nu e neapărat necesar. Se fac două echipe. Una e cu brânza și alta cu vinul. Un om de la o echipă gustă, legat la ochi, din vin. de la echipa cealaltă gustă brânza. Dacă fiecare ghicește e tie-break. Dacă cineva dă greș, primește o pedeapsă. Cea mai grea pedeapsă oricum vine dimineața, cînd se decontează vinul băut pe amestecate.
Aseara am cam luat ceva pedepse. Dimineața asta am crezut că tot pământul s-a așezat pe capul meu!

Amintiri date prin vin

De câte ori mi-o amintesc pe Szerena o revăd cu un pahar de vin în mână. Așa ne-am cunoscut în seara aceea, așa am revăzut-o după un timp, așa m-am obișnuit s-o văd cu ochii minții. Dar să nu creadă cineva că bea foarte mult. Paharul e un element de recuzită, precum ciorapii și pantofii care îi fac piciorul atât de sexy. Uneori mai că simt dorința de a-mi încălca promisiunea și a posta pozele ei pentru a-mi ilustra mai bine descrierile. Dar... o promisiune e o promisiune și nu am de gând să o încalc.

Petrecerea de aseară mi-a amintit de ea. Nu, nu era nimeni care să îi semene și nici nu am întâlnit pe cineva. Pur și simplu, în timp ce stăteam cu paharul în mână, de vorbă cu cineva - nici nu mai știu cu cine - am avut senzația că e și e aîn preajmă, pășind printre oameni cu mersul ei asemănător plutirii unui fluture printre petalele florilor. Cînd o vedeam mergînd aveam atît de tare senzația că nu calcă ci plutește încât aș fi fost oricând gata să jur că ar putea merge și pe apă.

Văzusem de atâtea ori privirile bărbaților urmărind-o lung pe stradă, în restaurant sau chiar și la ea în instituție. Adevărul e că nu se potrivea deloc în biroul acela care, indiferent cît de somptuos era, păstra ceva provincial în sensul rău. Avea ceva din mediocritatea nedorită a cuiva care încearcă să fie altfel, care vrea mereu sa demonstreze ceva. Iar ea, cu prezența ei deosebită, nu își găsea locul. Ea nu era mediocră, nu avea nimic de demostrat. Era ca un trandafir rătăcit într-o tufă de urzici, înțepând și el dar bucurând atât de tare ochiul și sufletul. La fel ca ea!

Si asa aseara am avut senzatia ca o simt venind spre mine. Plutind linistita si sigura pe ea înspre mine. Știu că de fapt creierul meu derula, de fapt, o altă imagine și o suprapunea cu prezentul. Era imaginea unei seri frumoase la o cabană de la Băișoara, unde ajunsesem cu filmările și o luasem și pe ea. Se îmbrăcase mai pretențios decât de obicei. Lucru greu de conceput, pentru că nu concepea ținutele sport. Dar acum era într-o rochie minunată, mulată pe trupul senzual. Desigur, fără lenjerie intimă, pentru că știa că asta ma înnebunește pe mine și pe cei din echipă cărora le-am spus secretul! Mă făcea să mă simt atît de decadent, cu ținuta mea de băiat rău si cu prezența ei de prințesă care se abandonează rebelului.

Am adormit târziu cu gândul la seara aceea perfectă. Nu la amor, jocuri erotice sau poze de la delicat la obscen. Erau amuzante, pentru că știa să se lase purtată cu grație de la delicatețea unei copile la vulgaritatea unei prostituate ieftine, dar o făcea cu o grație greu de descris. Dar gândul meu a adăstat la amintirea ei, acoperită cu un voal subțire, sorbind din paharul de vin și chemându-mă în pat lângă ea.

Cred că asta e frumos la amintiri: te țin conectat la povești în timp ce viața ta se scurge departe, în altă direcție. Uneori se întoarce la matcă, alteori nu! A mea sigur va rătăci mult timp departe. Poate pentru totdeauna.

Gulas cu prietenii

Am profitat de vremea bunicica dupa gerurile de acum citeva saptamini si am mers dupa-amiaza la Horatiu acasa. El are curtea cea mai mare si mai adaptata vizitelor noastre prietenesti, mai ales ca putem sa tipam si sa cintam la chitara cit ne tine cheful ca nu deranjam pe nimeni. Ca sa incepem bine, am bagat un Pink Floyd sa ne dea chef de munca si sa ne cheme incetisor si pofta de mincare. La ei am asezonat repede niste vin roze pe care eu si Dana l-am degustat cu spirit de ressponsabilitate. Dana e asistenta mea la bucatarie in astfel de situatii, asa ca am incredere in ea ca stie sa dozeze cantitatile in asa fel incit sa ajungem cu bine la momentul in care vom pune pe masa prietenilor bunatatile pregatite.

Asa ca, dupa ce atmosfera a fost gata, am inceput activitatea propriu-zisa.
Am luat carnea de vitel si am taiat-o cu grija in cubulete de marimi potrivite si am pus-o intr-un bol. Apoi, impreuna cu Dana am trecut la pregatirea celorlalte ingrediente de baza: cartofi, ceapa, morcovi, patrunjel, telina. Le-am curatat, taiat, feliat ca sa fie numai bune de preparat. Aici ma dau mare cu cutitul meu profesionist, adus din Italia de un prieten bucatar. Adevarul e ca e spectaculos sa faci asta in fata audientei, care apreciaza astfel de indeminari! De fapt, cred ca toata treaba consta in spectacolul oferit prietenilor.

Am pus ceaunul la foc. Adevaratul gulas se face la ceaun, si in aer liber. Chiar daca e un pic racoare! Am pus un pic de ulei in ceaun si am calit. Mai intii ceapa, cit sa devina un pic sticloasa, apoi, repede de tot, apoi morcovii si telina. Cind au fost gata, am adaugat carnea de vitel. Unii pun apa, dar eu nu! Niciodata! Lasam carnea pina cind se albeste. Asa a venit momentul pentru un pic de sare si piper si, mai ales... BOIA! Boia adevarata, de la mama ei, de la Szeged! Asta e un mic secret aflat de la un prieten care a lucrat la Paprika, in granita cu Austria: boiaua se topeste in grasime, nu in apa. Dupa un minut si ceva am adaugat si apa cit sa ne ajunga pentru toti de citeva portii. Ca asa e intotdeauna, fetele mai ales se fandosesc ca nu maninca, dar cind simt gustul nu se pot abtine. Si au dreptate, la cit de buna e mincarea, nu?

Acum a sosit momentul sa ne linistim. Am asezat-o si pe Dana pe scaunel si am inceput sa le explic oamenilor ce vor minca. Pentru ca eu nu fac gulas de la conserva. Nu facem mincare de cantina. Asta e arta culinara. Reteta o am de la un ungur, dinainte de 89. Atunci am participat la un fel de teambuilding international la care fiecare a facut ce mincare i s-a parut mai potrivita cu spiritul national. Desigur, romanii au facut pui la ceaun. Cred ca i-a trecut prin cap sefului si optiunea sarmalelor, dar era mult de munca. Asa ca am comandat puii gazdelor noastre, i-am aruncat in ulei si am preparat iute un mujdei. Deci a ramas timp sa trag cu ochiul la ce facea bucatarul ungur de linga noi, cu echipa lui. Si cum eram eu mic si simpatic, a inceput sa imi explice ce face. Nu intelegeam nimic, dar un tip stia o boaba de engleza si mai imi dadea indicatii. In concluzie, am notat, am privit si, in urmatorii 20 de ani am exersat cit de mult am putut! Primul gulas a fost un fiasco, gatit pe aragaz, cu carne de porc si prea putina boia. De atunci am decis sa il prepar doar in aer liber, alaturi de Pink Floyd, Cohen sau Janis Joplin, Led Zeppelin si chiar Metallica. Cel mai nebun gulas, iute-iute, l-am facut impreuna cu Linking Park si Stained, la un stuffstock in Vama Veche.

Dupa partea asta de istorie comuna a gulasului cu mine, am mers mai departe la originile sale din pusta maghiara. Gulyas - aceasta e forma corecta - inseamna in maghiara cireada de vite. Pastorii acestor cirezi au inventat aceasta mincare. Desi romanii cred ca gulasul e un fel de tocana, ungurii il considera o supa. Chiar si austriecii au un gulas, dar e facut din carne de pui fripta, cu boia si ceapa, dar... nici o legatura.

In timpul acesta am adaugat o jumatate de lingurita de seminte de chimen. Stiu ca unii considera ca nu se pune chimen in gulas, dar eu asa stiu reteta de la un bucatar adevarat si mi se pare ok. Am mincat si fara chimen si parca pierdea din farmec. Am mai pus si citeva foi de dafin. Si, cind nimeni nu era foarte atent, am adaugat si ingredientul meu preferat: Eros Pista. Adica ardei iute. Foarte iute. Iute-iute-iute! Un pic de tot, nu mult, pentru ca e iute. Si am lasat sa fiarba linistit, cit sa mai bem un vin, sa vorbim, sa ne amintim diverse situatii.

Va amintiti ca la inceput am curatat si cartofii. Acum i-am taiat frumos si, cind carnea a fiert, am pus cartofii in ceaun. Cind cartofii au fost aproape fierti, am pregatit si galustele. Dar nu d-alea de girs, cum fac mamicile sa ne puna in supa, ci galuste din faina alba, specifice bucatariei maghiare. Le-am facut din faina, doua oua, sare si un pic de apa minerala. Imi place sa pun si aici un pic de chimen. Cind totul a fost bine fiert, se arunca in gulas si se fac galustele.

La final, am acrit un pic cu otet. Unii pun zeama de lamiie, dar mie imi place sa pun otet. L-am lasat un pic sa se odihneasca si am pregatit farfuriile pentru toti prietenii nostri! Am asezonat si un vin roze romanesc, in spiritul prieteniei traditionale romano-maghiare. Sau a ceea ce am vrea noi sa fie! Si am constatat in sinea mea ca, asa cum am dozat eu ingredientele cu maiestrie, asa a dozat si dana paharele de vin din fata mea incit am ajuns la final la fel de proaspat ca la inceput.

Seara a mers de la sine - ca de cind am inceput sa gatim si pina am ajuns sa mincam s-a cam inserat si am mers pe terasa acoperita si mincarea buna si vinul dulce au deschis pofta de povestit.

Mai ramine sa spun doar atit: multumim Horatiu si sa ne mai chemi pe la tine. data viitoare promitem sa aducem macar ingredientele daca nu si vinul si lemnele de foc!