Gulas cu prietenii

Am profitat de vremea bunicica dupa gerurile de acum citeva saptamini si am mers dupa-amiaza la Horatiu acasa. El are curtea cea mai mare si mai adaptata vizitelor noastre prietenesti, mai ales ca putem sa tipam si sa cintam la chitara cit ne tine cheful ca nu deranjam pe nimeni. Ca sa incepem bine, am bagat un Pink Floyd sa ne dea chef de munca si sa ne cheme incetisor si pofta de mincare. La ei am asezonat repede niste vin roze pe care eu si Dana l-am degustat cu spirit de ressponsabilitate. Dana e asistenta mea la bucatarie in astfel de situatii, asa ca am incredere in ea ca stie sa dozeze cantitatile in asa fel incit sa ajungem cu bine la momentul in care vom pune pe masa prietenilor bunatatile pregatite.

Asa ca, dupa ce atmosfera a fost gata, am inceput activitatea propriu-zisa.
Am luat carnea de vitel si am taiat-o cu grija in cubulete de marimi potrivite si am pus-o intr-un bol. Apoi, impreuna cu Dana am trecut la pregatirea celorlalte ingrediente de baza: cartofi, ceapa, morcovi, patrunjel, telina. Le-am curatat, taiat, feliat ca sa fie numai bune de preparat. Aici ma dau mare cu cutitul meu profesionist, adus din Italia de un prieten bucatar. Adevarul e ca e spectaculos sa faci asta in fata audientei, care apreciaza astfel de indeminari! De fapt, cred ca toata treaba consta in spectacolul oferit prietenilor.

Am pus ceaunul la foc. Adevaratul gulas se face la ceaun, si in aer liber. Chiar daca e un pic racoare! Am pus un pic de ulei in ceaun si am calit. Mai intii ceapa, cit sa devina un pic sticloasa, apoi, repede de tot, apoi morcovii si telina. Cind au fost gata, am adaugat carnea de vitel. Unii pun apa, dar eu nu! Niciodata! Lasam carnea pina cind se albeste. Asa a venit momentul pentru un pic de sare si piper si, mai ales... BOIA! Boia adevarata, de la mama ei, de la Szeged! Asta e un mic secret aflat de la un prieten care a lucrat la Paprika, in granita cu Austria: boiaua se topeste in grasime, nu in apa. Dupa un minut si ceva am adaugat si apa cit sa ne ajunga pentru toti de citeva portii. Ca asa e intotdeauna, fetele mai ales se fandosesc ca nu maninca, dar cind simt gustul nu se pot abtine. Si au dreptate, la cit de buna e mincarea, nu?

Acum a sosit momentul sa ne linistim. Am asezat-o si pe Dana pe scaunel si am inceput sa le explic oamenilor ce vor minca. Pentru ca eu nu fac gulas de la conserva. Nu facem mincare de cantina. Asta e arta culinara. Reteta o am de la un ungur, dinainte de 89. Atunci am participat la un fel de teambuilding international la care fiecare a facut ce mincare i s-a parut mai potrivita cu spiritul national. Desigur, romanii au facut pui la ceaun. Cred ca i-a trecut prin cap sefului si optiunea sarmalelor, dar era mult de munca. Asa ca am comandat puii gazdelor noastre, i-am aruncat in ulei si am preparat iute un mujdei. Deci a ramas timp sa trag cu ochiul la ce facea bucatarul ungur de linga noi, cu echipa lui. Si cum eram eu mic si simpatic, a inceput sa imi explice ce face. Nu intelegeam nimic, dar un tip stia o boaba de engleza si mai imi dadea indicatii. In concluzie, am notat, am privit si, in urmatorii 20 de ani am exersat cit de mult am putut! Primul gulas a fost un fiasco, gatit pe aragaz, cu carne de porc si prea putina boia. De atunci am decis sa il prepar doar in aer liber, alaturi de Pink Floyd, Cohen sau Janis Joplin, Led Zeppelin si chiar Metallica. Cel mai nebun gulas, iute-iute, l-am facut impreuna cu Linking Park si Stained, la un stuffstock in Vama Veche.

Dupa partea asta de istorie comuna a gulasului cu mine, am mers mai departe la originile sale din pusta maghiara. Gulyas - aceasta e forma corecta - inseamna in maghiara cireada de vite. Pastorii acestor cirezi au inventat aceasta mincare. Desi romanii cred ca gulasul e un fel de tocana, ungurii il considera o supa. Chiar si austriecii au un gulas, dar e facut din carne de pui fripta, cu boia si ceapa, dar... nici o legatura.

In timpul acesta am adaugat o jumatate de lingurita de seminte de chimen. Stiu ca unii considera ca nu se pune chimen in gulas, dar eu asa stiu reteta de la un bucatar adevarat si mi se pare ok. Am mincat si fara chimen si parca pierdea din farmec. Am mai pus si citeva foi de dafin. Si, cind nimeni nu era foarte atent, am adaugat si ingredientul meu preferat: Eros Pista. Adica ardei iute. Foarte iute. Iute-iute-iute! Un pic de tot, nu mult, pentru ca e iute. Si am lasat sa fiarba linistit, cit sa mai bem un vin, sa vorbim, sa ne amintim diverse situatii.

Va amintiti ca la inceput am curatat si cartofii. Acum i-am taiat frumos si, cind carnea a fiert, am pus cartofii in ceaun. Cind cartofii au fost aproape fierti, am pregatit si galustele. Dar nu d-alea de girs, cum fac mamicile sa ne puna in supa, ci galuste din faina alba, specifice bucatariei maghiare. Le-am facut din faina, doua oua, sare si un pic de apa minerala. Imi place sa pun si aici un pic de chimen. Cind totul a fost bine fiert, se arunca in gulas si se fac galustele.

La final, am acrit un pic cu otet. Unii pun zeama de lamiie, dar mie imi place sa pun otet. L-am lasat un pic sa se odihneasca si am pregatit farfuriile pentru toti prietenii nostri! Am asezonat si un vin roze romanesc, in spiritul prieteniei traditionale romano-maghiare. Sau a ceea ce am vrea noi sa fie! Si am constatat in sinea mea ca, asa cum am dozat eu ingredientele cu maiestrie, asa a dozat si dana paharele de vin din fata mea incit am ajuns la final la fel de proaspat ca la inceput.

Seara a mers de la sine - ca de cind am inceput sa gatim si pina am ajuns sa mincam s-a cam inserat si am mers pe terasa acoperita si mincarea buna si vinul dulce au deschis pofta de povestit.

Mai ramine sa spun doar atit: multumim Horatiu si sa ne mai chemi pe la tine. data viitoare promitem sa aducem macar ingredientele daca nu si vinul si lemnele de foc!